Ai cunoscut vreodată cu adevărat pe cineva? Atât de bine încât credeai că nimic nu te mai poate surprinde, că știi totul și că îi cunoști fiecare mișcare, gest, obicei... ?
Află că așa ceva nu e posibil. De cunoscut te poți cunoaște numai pe tine deși, în unele cazuri, și tu te poți surprinde!
E diferență între "a ști" și "a cunoaște" o persoană. De ce să riști? De ce să suferi crezând că ești în siguranță, că nimic nu te mai poate lăsa cu gura căscată? Are rost să-ți dai sufletul pe tavă când alții păstrează rezerve din sinele lor...pentru mai târziu? Toți suntem ipocriți. E legea firii. E un lucru inevitabil să nu fim ipocriți și cu noi înșine, să ne mințim, să ne amăgim. Dar...ce rost are? De ce să dăm speranțe unor persoane care vor să ne cunoască cu adevărat, iar noi să nu dăm totul? Mai bine am rămâne la stadiul de cunoștiințe și am evita dezamăgirile și gustul amar al acestora...
Mai bine ne-am cunoaște numai pe noi și pe cei care merită cu adevărat să fie descoperiți și să ne descopere...
Intr-adevar, niciodata sa nu spui ca poti "cunoaste" o persoana in adevaratul sens al cuvantului. Niciodata sa nu crezi ca il "cunosti" pe cel de langa tine atat de mult incat sa-ti pui toata increderea in el... atat de mult incat sa ai certitudinea ca nu te va rani niciodata... atat de mult incat sa visezi mult prea mult uneori... Viata nu-i chiar asa roz si mai devreme sau mai tarziu o sa revii cu picioarele pe pamant... nu pentru ca vrei, ci pentru ca tebuie... Lumea-i plina de egoism si fiecare pastreaza un as in maneca.. Il arunca atunci cand te astepti mai putin si jocul s-a sfarsit... tu ai pierdut... De ce? Pentru ca in acest joc tu ai aruncat "naivitatea" si "increderea" inainte sa te asiguri daca celalalt joaca corect...
RăspundețiȘtergere